Jocul prinde viață
Pentru inima mea, cel mai apropiat tălmăcitor al lumii îngerilor rămâne Nichita Stănescu. Deși nu e recunoscut ca sfânt, la el Cuvântul se simte ca verb, substanță, sentiment, carne, aripă și zbor. Poezia lui Nichita este un mod foarte potrivit de a apropia adolescenții de spiritualitate și de îngeri, iar pentru mine a fost un […]
Observ că mie (o perfecționistă în curs de vindecare, sper) mi-e destul de greu să-i suport pe oamenii care par a avea o viață perfectă. Par a fi liberi (de grijile care îi frământă de obicei pe muritori), mai tot timpul veseli – fericiți, adică sunt, cum s-ar spune, iluminați… Să fie invidie? Să fie […]
Revin cu evlavie asupra unor versuri scrise de marele Nichita pe care le-am descoperit întâmplător acasă, la ai mei, pe un crâmpei de hârtie scris cu grijă, acu’ n ani, când eram în liceu, cu un desen în tuş alături. Cuvintele lui mi-au tăiat respiraţia. A fost un fel declic de genul – oare pe […]
Nichita Stănescu mi-a amintit că poezia ne ajută să respirăm (din nou) cu inima. În liceu, știam asta. Pe urma, am uitat. Poezia e un alt fel de meditație. Și cum vorbeste omul ăsta despre cuvinte, despre spațiu – cred că știa mult mai multe decât ne-a lăsat să întelegem…