– “Hai să citim o poveste pentru fete rebele! Alege tu!”
– “Ba nu, alege tu!”, spune Mihaela (8 ani).
Am deschis întâmplător la povestea despre Margaret Thatcher.
A fost odată, în Marea Britanie (unde sunt finii noștri), o fată căreia nu-i păsa de părerea altora despre ea….
Am discutat un pic despre ce înseamnă să ai curajul să fii diferit de ceilalți, de exemplu să ai propriul stil de a te îmbrăca, creativ, original sau de a face lucrurile în mod diferit.
– “Uite, de exemplu, tati este diferit de ceilalți oameni. Știi de ce?”
– “Pentru că nu bate femei…”
– “Da…. (pauză)… Și pentru că face cicloturism, adică plimbă turiștii pe bicicletă – puțini oameni în țara asta fac acest lucru!”, adaug eu, încercând să schimb subiectul.
– “Da. Și nu te bate!”, repetă Mihaela.
Și apoi îmi relatează despre violențele din familie – cum tatăl (biologic) o bătea pe mama (biologică). “Și nu pot să-mi scot asta din minți”, spune.
Îi spun că ea poate alege un bărbat bun. Iar în caz că e violent, să plece din prima zi. Și să-l cheme pe Mircea să o apere.
Continuu să citesc povestea despre Doamna de fier – “asta da nume”, spune ea!
Nu este prima oară când aud aceste lucruri, dar parcă de-abia acum ajung la mine în toată grozăvia lor și parcă pot simți teroarea prin care au trecut copiii.
De-a lungul ultimelor zile, realitatea violențelor domestice și-a făcut drum către mine, zilnic, în diverse contexte.
Iar scutul cu care îmi acoperisem inima a cedat, așa că acum această durere sufletească a pătruns și se revarsă în multe lacrimi… S-a zis cu Doamna de fier (din mine)!
Niciun copil și nicio femeie nu merită să sufere din cauza violenței domestice, atât de comună la noi! Și, din păcate, sunt atâția care trec prin asta și nu au parte de un cămin iubitor!
Zilele acestea am sărbătorit doi ani de când ne-am întâlnit prima oară cu copiii – Mihaela (8ani) și Valentin (6 ani). Doi ani de când am început să mă transform și să devin mai umană, adică să simt mai multă bucurie și, uneori, mai multă durere (se zice că mamele sunt maestre în acest domeniu). Câteodata, celebrarea este însoțită și de trecerea la un nivel mai profund.
Suntem, cu toții, foarte norocoși! Zilnic, avem parte de multe clipe minunate, când râdem, ne distrăm împreună. Sunt și momente când noi, părinții, suntem apăsați pe butoane. Sunt și clipe de împărtășiri emoționante, ca acestea. Și asta se cheamă Viață! O viață care ne crește! Mai multe despre aventura devenirii noastre ca părinți prin adopție aici.