În urmă cu câțiva ani, îmi băteam capul cum să fac ca proiectele noastre educaționale dezvoltate la Asociația ROI să devină sustenabile prin antreprenoriat social. Oricât am încercat, oricâte întâlniri de strategie și/sau planificare am avut, la acea vreme, nu mi-a ieșit. Unul dintre motive era că, de fapt, preferam postura de activist celei de antreprenor social.Adevărul este că ar fi fost o nouă forțare, după o perioadă foarte intensă – etapa-pilot a proiectului Zburd-Educație prin coaching (2011-2013) – nu un curs firesc. În plus, nu-mi plăcea ideea de a-mi asuma și alte responsabilități, de a munci și mai mult, pentru că avem această imagine a antreprenorului care, în prima etapă, se ocupă de tot și de toate. Nu mai eram dispusă să-mi asum n sarcini (și nici acum nu sunt, dar o fac în continuare). Plus că, recunosc, nu-mi plăcea ideea și obsesia pentru antreprenoriat în general (cred că există încă o percepție negativă despre antreprenori în România).
Așa că, prin 2014, am lăsat acest mare plan (care nu ieșea) deoparte. E drept că, la acel moment, am avut și revelația că a venit momentul să mă bucur mai mult de ceea ce fac / de drum, să acord mai mult timp celebrării reușitelor deja obținute și să apreciez mai mult ceea ce era deja bine și foarte bine în viața mea. Ceea ce am și făcut și acum creez foarte des ocazii de celebrare și apreciere atât în viața mea personală, cât și cu colegii din diverse contexte!
Și iată că, de ceva vreme, antreprenoriatul social a început să-mi bată la ușă mai insistent, sub diverse forme, chiar de noi proiecte. Tot mestecând ideea, m-am trezit că, de la un timp, acționez ca un antreprenor social, cu mai mult curaj și mai multă încredere. Culmea este că fac asta fără să-mi fi propus, fără să mă fi gândit expres la asta, ci pur și simplu urmându-mi chemarea, intuiția și făcând ceea ce era de făcut…
Se spune că, spre deosebire de cei tradiționali/clasici, antreprenorii sociali sunt mânați de o misiune/cauză și de dorința de contribuție, de a-i sprijini pe cei din jur, având, în același timp, și grijă de mediu. Nu profitul este scopul principal, ci asigurarea sustenabilității, astfel încât cauzele să poată fi susținute fără dependența de diverse finanțări/proiecte. Și, da, pe mine a început să mă preocupe foarte mult sustenabilitatea a ceea ce facem în educație și nu numai!
În ce mă privește, sunt de-abia la început și, am multe zile când îmi vine să renunț (mai ales acum, la final de an). Nu am ajuns la destinație, dar am o viziune asupra ei și merg mult pe intuiție. Mă surprinde să aud de la cei din jur că remarcă claritate și ușurință în ceea ce spun/îmi doresc/realizez, când eu adesea mă văd haotică și nu știu cum să evit de a ajunge în faza de copleșire.
Pentru a ajunge la următorul nivel, știu că am mare nevoie de structură, de organizare, de a spune nu oportunităților care mă îndepărtează de viziune… Mi-e greu să spun nu și apoi mă bat cu termenele. Mă mai mângăie gândul la bunicul meu care spunea că “pe ocolite, ajungi mai repede unde decât pe de-a dreptul”. Dar știu că nu-i o soluție. Mai nou, ceea ce mă inspiră este să devin o maestră în organizare (n-aș fi crezut vreodată). Și, recent, imediat ce m-am hotărât, am găsit și un mentor foarte bun pe organizare, Augustina Dumitrașcu, care îmi demonstrează că se poate și care mi-a amintit cât de important este să generezi din a fi, nu din a face!
Tot pe tema organizării am avut șansa de a lucra și cu Petra Müller-Demary, o parteneră extraordinară. O mare realizare este că, începând de la finalul lui 2015, am trecut cu Petra prin formarea în metoda Solution Focused Coaching, care mi se potrivește atât de bine – și nu doar mie, ci și unei noi abordări în educație/societate. Am învățat/repetat cât de important este să construiești pe ceea ce deja funcționează și să faci încă un pas și încă un pas, lăsându-te inspirat de viitorul pe care ți-l dorești.
Subiectul organizării m-a condus către delegare și dezvoltarea echipei, unde am făcut progrese și mai am avem de lucru, pentru că a dezvolta o echipă performantă este un proiect/proces în sine, care poate să ia 2-3 ani. “Bagheta magică” vine aici de la metoda de coaching de echipă Action Reflection Learning dezvoltată de partenerul nostru Ernie Turner, la Leadership in International Managament, pe care o aplicăm cu succes din 2012 în școlile cu care lucrăm, în proiecte precum Zburd-Educație prin coaching și Adoptă un liceu.
Marele progres este că accept că am ajuns în această etapă, ceea ce înseamnă că mă aflu din nou la … început! Și îmi dau seama că antreprenoriatul social, care mi se părea greu/dificil, ar putea fi o pălărie colorată care poate mi se potrivește, pe care aleg să o port și care nu mă mai sperie. Pot să fie și niște aripi, de ce nu?!
Este foarte interesant că ceea ce credeam că mă va limita/apăsa, pare o posibilă cale spre libertate – a mea și a celor cu care am bucuria să lucrez și cărora le mulțumesc. De asemenea, este interesant că, dacă rămâi cu încăpățânare pe calea de a continua să dezvolți ceea ce te pasionează și ai încredere, în timp, devii cine e necesar să fii, fără să ai neapărat un plan pentru această devenire.
Una e să spui și alta e să trăiești o astfel de experiența și să ai momente din astea de reflecție când îți spui – “aha, degeaba mă chinuiam eu în urmă cu 2-3 ani să fac un salt / să găsesc o scurtătura până aici!” Și TOT ce am avut de făcut a fost să mă relaxez și să mă bucur, să nu mai fiu așa de exigentă cu mine și cu cei din jur, să las lucrurile să crească/să evolueze și să nu mai forțez. Să plutesc și să nu mă mai zbat. Și să-mi păstrez intențiile puternice. Acesta a fost marele secret!
Și, da, ca o fostă perfecționistă, recunosc că nu a fost ușor să mă relaxez, credeți-mă! Dar mi-a ieșit și îmi iese din ce în ce mai bine, iar mutatul din București la Urlați (Dealu Mare/Prahova), liniștea din familie, prietenii și partenerii de drum m-au ajutat foarte, foarte mult! Tuturor, un mare MULȚUMESC! Știți voi cine!
P.S.: Am scris aceste rânduri ca să mă ajute în acele zile în care sunt copleșită și vreau să las totul baltă și numai la relaxare și celebrare nu mi-e gândul! E important e să-mi aduc aminte cât contează să ai încredere, să fii recunoscător, să încetinești și să te bucuri de drum!
