Este Vinerea Mare și încă nu simt că vin Sărbătorile de Paști. Pentru mine, parcă de-abia ieri a fost Crăciunul și iarna abia s-a încheiat. Mai mult, ieri am dat peste o parte de cadourile de Crăciun, pe care le rătăcisem pentru că le-am pus undeva bine. Ceea ce, iată, mă face să privesc cu indulgență faptul că în unele locuri (restaurante, localități) vezi și în timpul verii decorațiunile de Crăciun (n-aș fi zis că voi înțelege vreodată chestia asta :-)).

Oua de Craciun / Foto: Lucian Muntean / sursa: www.modernism.ro

Este ciudată această percepție care mă face să mă gândesc la ceea ce spun unii bătrâni spre finalul vieții lor: “parcă ieri eram copil și viața a trecut așa, ca o părere”. La mine nu trece ca o părere, în tolba mea se adună o mulțime de povești de împărtășit cu ceilalți.

Ce nu mi-a ieșit sau unde am nevoie de sprijin:

Am promis că, anul acesta, vom scrie cartea despre Zburd-Educație prin coaching și încă nu m-am apucat de ea. Am zis că vom promova mai bine ceea ce facem la Asociația ROI și nu am apucat să mă ocup. Mi-ar plăcea să țin legătura cu cei care ne-au sprijinit / ne sprijină și nu reușesc. Aș vrea să ajungă la urechile celor de la Bruxelles și din alte părți ce facem în România prin Zburd-Educație prin coaching și, din nou, e ceva de care nu reușesc să mă ocup. Mi-am propus să scriu mai multe articole pe blog și nu mi-a ieșit. Aș vrea să mă ocup mai mult de sustenabilitatea Asociației ROI si a proiectelor noastre, dar încă nu-mi iese (sau poate că începe de iasă?). Dacă aveți vreo idee sau ofertă de sprijin, vă rog să-mi trimiteți neapărat câteva rânduri pe mail (simona@aroi.ro).

Azi m-am hotărât să-mi iau câteva minute și, în primul rând, să transmit gânduri bune, luminoase către toți aceia care ne susțin – despre unii știu, despre alții nu știu! Să aveți cu toții parte de tot ce-i mai bun pentru voi, să fiți binecuvântați și să vă bucurați de Sărbătorile de Paști, precum și de natura înflorită și înmiresmată!

În al doilea rând, mi-am luat un pic de timp să văd ce mă ține așa de ocupată, mai ales că m-am mutat de la București la Urlați și viața ar trebui să fie ceva mai simplă, nu? Ia să vedem:

– am evaluat progresele și am agreat prioritățile pentru Adoptă un liceu la Liceul Auto de la Craiova – în ianuarie. Aici ne bucurăm de sprijinul mediului de afaceri local, în special din partea: Cummins Generator Technologies Romania, KIRCHHOFF Automotive Romania, POPECI UTILAJ GREU S.A., SITCO SERVICE SRL, etc.

– în februarie – martie am început Adoptă un liceu la Colegiul Dumitru Moțoc din București. În acest proiect, datorită sprijinului United Way, sunt trei ONG-uri educaționale care lucrează împreună: Asociația ROI, Școala de Valori și Fundația Noi Orizonturi.

– tot în această primăvară, am început să lucrăm mai intensiv cu Școala Generală “Cănuță Ionescu” și Liceul “Brâncoveanu Vodă” din Urlați, eforturi care se înscriu în spiritul “Adoptă un liceu/o școală”.

– din martie, împreună cu Forum Group și CPE-Centru Parteneriat pentru Egalitate, organizăm o campanie pentru 240 de elevi din câteva școli (București/Domnești și Urlați), în cadrul proiectului “Și noi avem dreptul la muncă”. Campania include o serie de ateliere de dezvoltare personală pentru elevi, care vizează includerea persoanelor defavorizate și/sau de etnie romă, precum și aspecte ce țin de dezvoltarea inteligenței emoționale (exprimarea emoțiilor, încredere în sine etc.).

– deși am vrut să renunț de mai multe ori, sunt în continuare parte în două proiecte POSDRU derulate de Inspectoratele Școlare Județene din Dâmbovița și Suceava pentru îmbunătățirea promovabilității la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Este o experiență dificilă, din care, cu siguranță, am avut multe de învățat. Cert este că, după această experiență, mi-e imposibil să văd cum proiectul nostru Zburd-Educație prin coaching ar fi putut să fie posibil în condițiile unui proiect cu finanțare europeană. De ce mai rămân în aceste proiecte? Pentru că (atât eu, cât și colegii) îmi spun că nu e cazul să renunțăm și că o schimbare în sistem, oricât de mică, merită efortul! Partea bună este să văd că există școli și licee din cele două județe unde profesorii aplică ceea ce au învățat la cursurile pe care le-am livrat, ceea ce este un pas înainte!

– nu în ultimul rând, mă bucur că am reluat munca cu voluntarii pe două direcții: lucrul în școli și dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru profesorii altfel. Ar mai fi și a treia direcție: lucrul cu tinerii voluntari în Urlați. Suntem deja “in progress” și sper ca toate acestea să prindă contur lucrurile la jumătatea acestui an. Mulțumesc tuturor celor implicați și, în special, colegelor mele Irina Savu și Elena Căpruciu, care mă sprijină aici.

Ar mai fi: participarea la diverse evenimente/proiecte. Aici intră mai ales formarea Coaliției pentru Educație, un proces de durată în care Asociația ROI este implicată alături de alte ONG-uri.

Pe plan personal, mi-am reconsiderat prioritățile și simt că sunt într-un proces de “reașezare/așezare”. Ceea ce nu înseamnă că stau pe loc, ci că sunt mai conștientă de ceea ce “mi se întâmplă”, adică de ceea ce atrag în viața mea și de ce-mi doresc în continuare. Partea bună este că am ceva mai mult timp pentru mine, pentru mișcare și pentru meditație. Ceea ce deja este un plus enorm! Și aproape în fiecare zi sunt recunoscătoare pentru că fac ceea ce-mi place și pentru oamenii care-mi sunt alături.

Sărbători Fericite, dragoste și lumină tuturor!