aseara am stat de vorba cu o buna prietena pana spre dimineata, ca-n adolescenta 🙂 asa, si ne-am adus aminte de o mini-vacanta impreuna din studentie… si-mi spune ca ei nu-i placea poezia pe vremea aia, pana cand, intr-o seara, eu am deschis o carte si i-am citit poemul lui nichita, minunandu-ma cum a putut cineva sa scrie ceva atat de frumos… “momentul acela a fost ca o revelatie pentru ca mi-a schimbat perspectiva asupra iubirii… m-am gandit atunci: cum ar sa fi sa fiu asa de iubita?” , imi zice emotionata, de parca ar fi fost ieri (dupa vreo 16 ani)… nu stiu cum o fi, dar stiu ca sunt norocoasa sa am in viata mea oameni apropiati cu care sa impartasesc astfel de momente (si atunci, si acum)… mai stiu ca am de dat la o parte mult praf ca sa patrund in lumea poetului, iar cuvintele lui sa ajunga pana la mine…

POEM

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

si ti-as saruta talpa piciorului,

nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,

de teama sa nu-mi strivesti sarutul?