Pentru cineva preocupat de educație – profesor, părinte, elev, angajator – , această carte este o mină de aur. În ce mă privește, nu am citit această carte, ci am devorat-o, fiind implicată într-un proiect care urmărește îmbunătățirea performanțelor unor licee care au avut rezultate slabe la Bac. De ce? Mai întâi, pentru că Sir Ken Robinson, cu vasta sa experiență, este una dintre vocile cu autoritate în Educație care susține transformarea fundamentală a sistemului la nivel global (deci nu e voarba doar de noi). Apoi, pentru că în diferite părți ale lumii apar exemple că “se poate”. Și, în al treilea rând, pentru că, deși există deja modele, nu există o rețetă.
Fiecare școală este unică și poate găsi soluții creative pentru a trece de la un proces de predare, în care au pierdut interesul copiilor, la un proces de învățare participativă. Unde are mare dreptate Sir Ken Robinson și am văzut și noi, pe teren, în România: „școlile au mai multă libertate să inoveze decât se crede în mod obișnuit. Creativitatea nu se referă la lipsa constrângerilor; de multe ori este vorba de a lucra cu constrângerile și de a le depăși.”
Mulți oamenii consideră că nu sunt creativi și nu-și descoperă niciodată adevăratul potențial. Vi se pare cunoscut? Sir John Whitmore, părintele coachingului, spunea odată că oamenii consideră că exprimă aproximativ 40% din potențialul lor (dar, în realitate, folosesc mai puțin de-atât). Blocajul vine, în principal, de la sistemele de educație în masă, tributare Revoluției industriale, în care copiii sunt tratați ca într-o fabrică (și noi, tinerii și adulții de astăzi, am trecut pe-acolo).
Or, educația tradițională, de tip academic, nu mai are aceeași valoare. Într-o lume în continuă schimbare, companiile nu mai pun accentul pe diplome, ci pe flexibilitate, creativitate și diversitate. Mai mult, “războiul talentelor” a forțat corporațiile să facă ceva pentru a păstra resursele umane. Încă din anii ‘80, Motorola a deschis drumul altor companii pentru înființare universităților corporatiste. Companii precum Pixar, Google, IDEO sunt preocupate de dezvoltarea potențialului propriilor angajați, de proiectele și ideile lor. Coachingul a devenit o competență esențială în management și leadership. Astfel, unii oameni au avut șansa de a-și descoperi potențialul, de a-și îmbunătăți stima de sine și încrederea, în cadrul unor astfel de companii.
De ce n-am face această descoperire încă din timpul școlii? Ken Robinson spune că oricine poate învăța abilitățile generale ale gândirii creative. Creativitatea nu înseamnă haos și risc și nu ține doar de inspirație, ci „presupune abilități, măiestrie în controlarea materialelor și un proces de evaluare critică. Creativitatea depinde de interacțiunea dintre gândire și sensibilitate și de depășirea granițelor disciplinare și a câmpurilor de idei”. Dar dorința de a obține rezultate de moment și câștiguri imediate inhibă creativitatea, de care depinde, în cele din urmă, succesul pe termen lung.
Cum este o organizație creativă? Cultura acesteia o “trădează“: de la context/habitat/ spațiu și până la obiceiuri. Dacă angajaților li se permite din ce în ce mai mult un orar flexibil sau să lucreze de-acasă, de ce n-ar fi asta posibil și în școli? Oare nu este posibil ca elevii să aibă un program personalizat, să îmbine utilul cu plăcutul, distracția cu lucrul serios, arta cu fizica și matematica? De ce nu am aduce experiența din business în Educație?
În multe țări, tehnologia web este deja folosită pentru a-i pune în legătură pe elevi și profesori în programe de învățare personalizată de diferite tipuri, culminând cu Open University din Marea Britanie. Room 13, la Blue School, El Sistema, Big Picture Learning sunt doar câteva exemple de școli sau programe inovatoare. Nu în ultimul rând, există și școlile democratice inspirate de Summerhill School.
În opinia lui Ken Robinson, “esența educației este relația dintre profesori și elevi. Dacă elevii nu învață, nu mai există educație.” Ori, sistemul nu ține seama de adevăratele lor nevoi. Pentru a corecta situația, avem nevoie de profesori creativi, cu har, cărora le pasă de elevi. Avem nevoie de implicare și de deschidere. De deschiderea noastră, a adulților, de a învăța de la copiii erei digitale, la care noi trebuie să ne adaptăm, cum se văd lucrurile din lumea lor și cum se fac lucrurile “la ei”. Asta dacă vrem cu adevărat să creăm un context favorabil procesului de învățare, plin de creativitate, de viață și de bucurie.
Am scris recenzia cărții “O lume ieșită din minți. Revoluția creativă a educației.” de Sir Ken Robinson (ediție revizuită și actualizată – Publica, 2011) pentru revista Cariere și pe cariereonline.ro .
Simona David-Crisbăşanu este expert în comunicare şi membru fondator al Asociaţiei ROI. Simona coordonează proiectul-pilot Zburd-Educaţie prin coaching, derulat de Asociația ROI în parteneriat cu Asociația Română pentru Coaching. Proiectul se bazează pe voluntariat și urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor unor licee care au avut rezultate slabe la Bac. (www.zburd.ro).