Pentru inima mea, cel mai apropiat tălmăcitor al lumii îngerilor rămâne Nichita Stănescu. Deși nu e recunoscut ca sfânt, la el Cuvântul se simte ca verb, substanță, sentiment, carne, aripă și zbor. Poezia lui Nichita este un mod foarte potrivit de a apropia adolescenții de spiritualitate și de îngeri, iar pentru mine a fost un mare dar pe care l-am primit în liceu.

De ce mă întorc acum la el? Pentru că, în ultima perioadă, tot încerc să găsesc/să mă pun pe-o cale – în ceea ce privește viața spirituală. Și nu-mi iese. Așa cum suntem copii ai acestui pământ, născuți în acest univers fără de sfârșit (așa îl percep eu), nu înțeleg de ce să ne limităm prin a ne defini cumva – ortodocși, catolici, musulmani, budiști etc. Nu știu cum, ceea ce simt eu în mod nemijlocit și într-un fel foarte personal este Isus și poezia… Pentru mine, El este, printre altele, Visătorul și Poetul – cel care a avut curajul să exprime Visul și a făcut Cuvântul să prindă Viață! Și chiar mai mult decât atât! Numai că aici fiecare are de căutat, de descoperit și de experimentat în felul său propriu ce înseamnă Calea, Adevărul și Viața. Lumina și puterea Cuvântului.