Manualele digitale au devenit un subiect important pe agenda zilei, poate mai important decât educația însăși. Este o criză accidentală: din cauza unui management defectuos, bobocii au început școala fără abecedare (nici clasice, nici digitale). Dacă acest proces de schimbare ar fi fost gestionat în mod profesionist, nu numai că manualele ar fi ajuns la timp, dar ar fi fost foarte bine concepute și bine primite. Iar Ministerul Educației s-ar fi trezit cu multe bile albe ca promotor al unui salt benefic pentru educația din România: pentru elevi, profesori și părinți. S-ar mai fi spus despre cum România ține cont de tendințele la nivel global, care aduc avantajele tehnologiei în educație.

Din păcate, acesta rămâne un scenariu SF astăzi în România. În primul rând, cine și-a dat seama că aceasta este o oportunitate de a pune în discuție și de a genera o dezbatere reală privind rolul educației, rolul profesorului în clasă și relația profesor-elev. În al doilea rând, se pare că există o lipsă reală de competență în cadrul instituțiilor publice atunci când vine vorba de management, în special când este implicată o schimbare. Nu vi se pare ciudat ca premierul unei țări din UE să ceară tipărirea de abecedare la începutul anului școlar? Cu ce se ocupa ministrul Educației în acest timp?

Nu în ultimul rând, contextul este unul cât de poate de nefavorabil, pe fondul cazurilor de corupție legate de dosarul Microsoft. Sute de milioane de euro se irosesc pe tehnologie, fără a vedea o creștere a performanței educației. Dimpotrivă, România ocupă locuri fruntașe în Europa, atunci când vine vorba despre abandon școlar și analfabetism. Avem un sistem care generează contradicții: pe de o parte, olimpici la nivel internațional la multe discipline – dintre care unele nici măcar nu se studiază la școală, cum e astrofizica (ce spune asta despre sistem?) – și, pe de altă parte, “cultivarea” mediocrității în masă.

Am lucrat în ultimii ani cu foarte mulți profesori și elevi. Majoritatea școlilor au laboratoare moderne de informatică pe care le folosesc din an în Paști. Elevii folosesc mobilele, Internetul și Facebook-ul în special pentru a socializa, mai puțin pentru a învăța ceva. Puțini profesori sunt în contact cu elevii lor pe mess sau pe Facebook. Dar sunt câțiva! Au început și să apară lecții video pe Internet, ca un fel de Khan Academy autohton. Există felurite inițiative pentru a învăța profesorii să folosească aplicații pentru educație sau, mai nou, pentru crearea unor săli de clasă inteligente.

Un salt real ar fi ca toate acestea să fie conectate și să nu apară ca inițiative izolate, care nu reușesc să schimbe mare lucru în sistem. Iar un progres semnificativ ar fi să începem să avem o conversație despre educația viitorului în care să fie implicați, în primul rând, elevii. În cazul manualelor digitale, “interesului elevului” a fost invocat de către ministrul Remus Pricopie pentru a pune editurile la punct. Dacă ar fi fost cu adevărat interesele elevilor, părinților și profesorilor în atenția autorităților, atunci procesul de schimbare ar fi fost atent pregătit și planificat. Astfel, trecerea la noua stare de fapt – în acest caz, la manualele digitale – s-ar fi produs fără a-i afecta pe copii, mai ales că este vorba despre primii ani de școală.

Eu una, insist să-i implicăm pe copii și pe tineri în conversația despre educație: este vorba despre viața lor! Aproape de fiecare dată când lucrez cu elevii sunt surprinsă să descopăr câtă claritate au despre cum ar trebui să fie școala, despre ce le place și ce nu le place. “Urăsc orele în care profesorul vine supărat. Iubesc orele în care profesorul începe cu un exemplu din viață sau cu un joc”, spunea o adolescentă la Gura Humorului săptămâna trecută.

Suntem încă la început și nu este clar ce loc ocupă manualele digitale în acest puzzle. Există manuale digitale, dar cum vor fi folosite în clasă? Cum au fost pregătite învățătoarele? Au elevii cum să le utilizeze? Sau doar cei cărora părinții își permit să le cumpere tablete? Desigur, există și varianta printată, pe care o vor folosi cei mai mulți. Dar parcă ideea era să avem manuale digitale, nu pe hârtie!

Există avantaje și dezavantaje ale tehnologiei. În școli, auzim multe despre dezavantaje – pentru că Internetul, Facebook-ul, telefoanele mobile le distrag atenția copiilor de la… ce? De la oră, adică, în principal, de la acumularea de informație, de la ceea ce are profesorul de predat, fie că-i interesează pe copii, fie că nu.

Avantajele sunt menționate mai puțin. Acestea țin de posibilitatea de a învăța/înțelege în propriul ritm, de asumare a procesului învățării de către elevi, de stimulare a curiozității, de creare a unui mediu în care elevii să învețe unii de la ceilalți, nu neapărat la oră. Dacă elevul poate parcurge cunoștințele singur, atunci profesorul poate să dedice mai mult timp înțelegerii prin aplicații practice, iar elevii pot fi încurajați să învețe unii de la ceilalți.

Salman Khan, fondatorul Khan Academy, vorbește despre „utilizarea tehnologiei pentru a umaniza educația în clasă și relația profesor-elev”. Probabil că ați auzit despre “gaura în perete” a lui Sugata Mitra, care a testat modul cum copiii din zonele sărace din India învață singuri folosind, în gașcă, un computer. Este un experiment care, din nou, pune procesul învățării sub altă lumină, iar sistemul tradițional și rolul profesorului sub semnul întrebării.

Tehnologia ne permite, astăzi, să-i ascultăm pe acești oameni vizionari oriunde există un computer sau un telefon mobil și Internet (există și subtitrare în limba română). Cei care chiar vor și sunt (auto)motivați să învețe, nu mai sunt limitați de manuale, de programă sau de granițe. Însă aceștia sunt încă puțini în România și au nevoie de un spațiu mai larg unde să se exprime.

Cum va transforma tehnologia educația? Este un subiect generos care poate deveni temă de proiect în fiecare clasă/școală și care nu ar trebui să fie limitat la manualele digitale. Nu credeți că este cazul ca noi, adulții care le știm pe toate, să începem să învățăm cum să învățăm alături de copiii/tinerii născuți și crescuți în era digitală, care, în multe privințe, ne-au luat-o deja înainte? Nu știu despre profesori, dar știu că mulți părinți înțeleg ce spun și că, de fapt, nu prea au de ales dacă vor să țină pasul cu copiii lor.

Articol postat pe blogul de pe adevarul.ro în data de 17 octormbrie 2014 – aici.