De-abia sâmbătă m-am trezit că a doua zi, duminică, 2 noiembrie, se votează în primul tur. Sunt unul dintre cei care  au ajuns să dea “ignore” politicii și politicienilor, deși mă lovesc la fiecare pas de consecințe, de sistem.

Este un scut pe care l-am ridicat, așa cum fac mulți dintre românii care se zbat să realizeze o schimbare: fie că este vorba despre activiștii din societatea civilă, fie că este vorba despre antreprenori (cei onești, bineînțeles). De această dată, am refuzat să urmăresc scandalurile și dezbaterile.

Cum am ajuns aici?

Povestea-i lungă. Am avut de-a face cu sistemul în ultimii 20 de ani, de la primii ani în presă, ca jurnalist în domeniul economic. Apoi, am văzut sitemul din alt unghi, când am lucrat în diverse corporații. Mi s-au dezvăluit alte fețe ale sistemului la Ministerul Justiției și, de câțiva ani, ca unul dintre cei care pun umărul la a schimba ceva în educația din România.

De-a lungul activității mele profesionale, am avut foarte multe de învățat și, la rândul meu, am lucrat cu foarte mulți oameni. Meseria de jurnalist, făcută cu pasiune și responsabilitate, are mult de-a face cu educația publicului și poți avea un impact extraordinar. M-am bucurat de această experiență inegalabilă în perioada 1996-2001, în perioada tranziției, când presa chiar avea un cuvânt de spus. M-am aflat printre jurnaliștii norocoși, care au avut parte de avânt și chiar de exuberanță.

Caracatița

Prima mea întâlnire cu rețeaua din spatele sistemului a fost tare demult, prin anul 2000, când am scris o un articol de investigație despre afacerile necurate ale lui Ovidiu Sorin Vântu, când încă nu izbucnise scandalul FNI. Lucram la vechiul ziar Adevărul, pe vremea când nu exista încă presa on-line. A fost prima oară când am văzut că un articol este ținut în sertar o săptămână și, după dezbateri aprinse între cei din conducerea celui mai puternic ziar din România, la acea dată, a fost publicat pe prima pagină. Meritul este al domnului Cristian Tudor Popescu, care nu a cedat presiunilor celorlalți. A fost, pentru mine, o dovadă că independența presei încă exista și că sistemul nu era atotputernic!

La scurt timp după apariția articolului, un „om de bine” din rețeaua din spatele sistemului m-a invitat la o cafea, a încercat să afle dacă ancheta va continua, dacă e vorba de-o campanie și apoi mi-a spus cam așa: “nu fi proastă, altcineva va încasa bani frumoși din chestia asta!“.  A fost un imens sentiment de scârbă, să simt așa de aproape tentaculele acelei caracatițe murdare, lipicioase și reci. Dar eu nu eram cineva de care sistemul să se teamă, eram doar un mic pion, așa că după ce m-au verificat, m-au lăsat în pace.

Griparea sistemului

Au trecut vreo 15 ani de-atunci și, între timp, am fost martora gripării sistemului, un fel de prăbușire din interior. Luptele interne, lipsa de leadership, viziune și unitate au ajuns să afecteze nu doar sistemul, ci chiar și caracatița din spatele lui. Am văzut la justiție și acum văd și în educație că în sistem chiar există acea mână de oameni implicați, activi, deștepți, capabili să genereze o schimbare de mentalitate, dacă ar exista voință politică. 10-20% dintre funcționari sunt aceia care, dacă li s-ar da șansa, ar putea să vină cu idei și planuri, prin care să facem cu toții un salt la un alt nivel. Există, iată, un salt concret în justiție, în materie de anti-corupție, care ne arată că se poate.

Monica Macovei a avut un rol în această privință, pentru că a fost cea care a zgâlțâit sistemul. Acești oameni sunt priviți, de obicei, ca “nebuni” și asta spun oamenii din sistem și despre Macovei. Pentru mine, este o calitate! Adevărat, a fost nevoie și de alți oameni care să vină pe urmă la putere și să creeze procesele care să susțină schimbarea și, mai ales, să-i protejeze pe cei care au aplicat legea în mod intransigent. Doar Monica singură nu ar fi reușit. Dar a făcut pârtie pentru cei care au urmat: de la Cătălin Predoiu, un ministru cu care am lucrat și despre care pot spune că a îndeplinit un mandat greu cu integritate și profesionalism, la procurorii și magistrații care și-au făcut treaba pe teren.

De ce scriu

În ajun de alegeri, ceva m-a împins să scriu acest articol; poate sunt mulți neinformați sau nehotărâți care au nevoie de un imbold să meargă să voteze. Mă aflu printre acei “nebuni” care s-au implicat în Campania lui Nicușor Dan pentru București. Acum, în primul tur, aleg să dau votul meu Monicăi Macovei. Pentru că România are nevoie acum de mai mult decât un bun manager. Are nevoie de cineva care să ne demonstreze că putem trăi în această țară cu demnitate, respectând anumite valori! Că putem trăi privindu-ne în oglindă fără să ne plecăm ochii. Având de-a face cu sute de tineri și de profesori, am nevoie de astfel de ancore pentru a sta în fața lor. Nu o cunosc personal pe Monica Macovei, dar mă bucur că, pentru prima oară în alegerile prezidențiale, am prilejul să dau un vot pozitiv. Este ca o declarație personală, care nu depinde de rezultat.

Închei cu dosarul “Președintele” din Dilema veche , singurul care a trecut de scutul meu de protecție și care mi-a dat prilejul să parcurg în viteză câte ceva despre candidați. Câțiva elevi de liceu au fost întrebați ce-ar face ce ar schimba în mod fundamental, dacă ar deveni preşedinţii României. Mi-a plăcut răspunsul Georgianei Huţanu, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Gheorghe Vrînceanu“, Bacău: “Dacă aş fi preşedinte le-aş da românilor motive să rămînă în România. Le-aş da copiilor motive să se bucure, le-aş da tinerilor şansa să se regăsească pe ei înşişi, le-aş da bătrînilor motive să rămînă tineri. Aş face din politică o maşinărie care să funcţioneze logic şi corect. Aş vrea să-i pot învăţa pe oameni să respecte şi să iubească.”

Iar acum, dacă v-a plăcut povestea mea, vă rog nu vă sfiiți să o dați mai departe! Pentru ca votul virtual să se transforme în vot real.

Articol postat în data de 1 noiembrie 2014 pe adevarul.ro – aici.