Pentru mine, este o binecuvântare și o desfătare să am timp să-l ascult și/sau să citesc interviurile cu Grigore Leșe, atât pentru că are curajul de a ieși din mulțime și de a-i pune și pe alții (care merită) în valoare. Este fascinant să vezi cum descoperă fondul comun cu țăranii din alte părți ale țării, dar și cu muzica din alte țări. Și, de asemenea, ne aduce aminte cine suntem și că muzica, dorul șu suferința fac parte din noi, ca neam.

Mai jos, selecții din interviul publicat de actualmm în noiembrie 2012, înainte de un concert extraordinar la care am avut norocul să ajung.

•  Eu m-am uitat în oglindă şi-am zis: “Măi, Leşe, tu cine eşti?”. Pe mine mama, şcoala, profesorii mei, lumea, păţăniile mele m-or învăţat un lucru. Să mă văd şi să fiu în icoana mea. Aşe!

• Tata spunea: “Măi, Grigore, tu tot umbli de ani în stânga şi-n dreapta, nu-i mai bine să-ţi iei un servici ca tăţi oamenii, să pleci la şapte, să vii la trii acasă, mă?”. Or, el nu-nţelegea noţiunea asta a umblatului. O considera pierdere de vreme, că ei când umblau, umblau cu scopuri precise, la târg, apoi stăteau acasă liniştiţi. Cu alte cuvinte, îşi hodineau mintea! În ziua de astăzi, oamenii trebuie să ştie că fără minte nu poţi mere înainte. Şi-atunci eu zic că tata mi-o dat minte, mama mi-o dat glasul şi Dumnezău mi-o dat harul. Astea trii mă fac să-nving!
• Eu asta cred că am de făcut, ca prin muzica asta să se-mpace lumea. De-aceea m-o adus mama şi m-o trimes în lume, că de mă-ntrebă “Ştii unde eşti?”, îi spun că nu ştiu, dar îi spun că-s într-un loc în care împac oamenii.
• O sosât vremea să ne-adunăm şi să zicem “îi bugăt! ” – îi destul! Ca să ajungi la marea cultură trebuie mai întâi să te scufunzi, să dai de fundul mării şi de acolo să ieşi şi să te scuturi. Să te speli bine şi să zici: “No, ce pot face eu pe lumea asta?”
• Cum ar putea şi alţii să se uite în oglindă?
• Ştiţi cum? Să ştie ce pot face pe lume. Dacă el simte că poate hori, să horească. Dacă ştie lucra cu lemnul şi vrea să fie tâmplar, să lucre! Că Dumnezău n-o lucrat mai mult pe unul ca pe celălalt, câţi suntem pe lumea asta. Trebuie să ai conştiinţă, şi dacă te-ai legat de-un lucru – cum zicea taică-meu -, du-l până în capăt, nu-l face de mântuială. Decât să faci un lucru de mântuială, mai bine nu-l mai face. Pentru că drumu-i lung şi împlinirea-i departe.
• Viaţa mea a fost tumultuoasă. Am avut o viaţă plină de dor, de dragoste, de împliniri, de suferinţă, de neîmpliniri… Oare n-ar fi timpul să mi-o duc şi eu în linişte cât de cât?
• La 58 de ani, cred că am şi eu dreptul la tinereţe. Că tinereţile mele or fost grele. Eu nu am plecat în viaţă ca alţii, să cresc cu doică. Nu sunt nici Ion Besoiu, nici Turda, n-am fost director de teatru în Bucureşti. Când eram copil mă jucam cu păsările şi vedeam de vaci. Şi tata o hotărât să mă duc la domni să mă-nveţe şcoală.
• Nu eram într-un oraş cu instituţii cu teatre şi ministere unde să ţii lumea sub control. Ministerul meu o fost stâna, oile, vecinii, cântecul.
• În ziua de astăzi avem nevoie de interpretare, pentru că ea te duce la noţiunea de cuvânt. Adică scriu despre cineva cum o cântat? Nuuu… trebuie să împlineşti muzica.
• Pe lume există o singură hore. Şi horea asta o vinit dintr-un centru puternic şi s-o’mprăştiet în toată lumea. S-o’mpuit horea. Adică o făcut pui. Şi centrele ăstea creatoare or dus muzica în lume. Şi muzica asta ţine echilibrul lumii.
• Gabriel Liiceanu îl întreba pe Amos Oz cum de un poet dintr-o ţară mică poate să se impună şi să fie propus la Premiul Nobel când el concurează cu un poeţi de mâna întâi din ţări de mâna întâi? Şi ştiţi ce-a răspuns? Mi-a plăcut foarte mult… “Pe un scriitor nu trebuie să-l intereseze din ce ţară vin alţii, de ce mână este alt scriitor sau ţara din care vine, el trebuie doar să scrie”. Dacă e bun va fi recunoscut. No’ aşa-s io!
• Pe mine nu mă interesează oare ce-or zice japonezii de mine, vor înţelege ei suferinţa ori n-or înţelege?
• Să ştiţi că suferinţa, jertfa, tristeţea duc la adevărata fericire. Până n-ai fericirea asta n-ai nimic.
• Pe pământul ăsta iubirea are alte conotaţii. E dragoste, e altceva aicea. Când vorbeşti de iubire, vorbeşti de iubirea de Dumnezeu. Ei, da’ cum să explici toate lucrurile astea într-o ţară să spui că la noi e Grădina Maicii Domnului şi noi avem 800.000 de avorturi? Neamul acesta oare nu s-o împrăştiat un pic?
• Oare de ce România trebuie să fie tot timpul în periferie?
• De câte ori merg în străinătate, încerc să le spun câte o poveste. Dar povestea asta a noastră e tare greu de spus. De ce? Pentru că la noi suferinţa e pe primul plan. Apoi urmează tristeţea, melancolia şi nostalgia. Îl întrebam pe badea Vasile Dâncu din Runcu Salvei, “dom’le, de ce dorul ăsta şi cărările ăstea au mai rămas la noi, că restu s-o vândut…”. Şi zice Vasile: “Ştii di ce? Cărările, dorul şi singurătatea nu le trăbuie nimănui şi ne-o rămas”.

Surse: articole –  , tvdece, hotnews, adevarul