Ascult Abba și pregătesc o supă de legume. Butonez la laptop să expediez ultimele chestii pe seara asta. Mâine plecăm din București – la țară, la grădină. Îmi miros mâinile, iar mireasma legumelor ce mi s-a imprimat pe degete este așa plăcută – o esență lemnoasă – ușor dulce, de tot felul de rădăcinoase – de la morcov, la pătrunjel și țelină. Mama-pământ, libertate, culoare, fertilitate, creativitate – multă dragoste. Merge foarte bine cu Abba, nu-mi dau seama cum și de ce. Și nici nu e important. Important este că s-ar putea să-nceapă să-mi placă să gătesc. Ceea ce nu am făcut până acum, pentru că nu am văzut utilitatea gestului. Nu am timp de altele, când să mai și gătesc! Pentru ce am timp: în primul rând, să mă ocup de diverse proiecte (oare de ce îmi displace să spun – să muncesc…). În al doilea rând, din când în când, să mai beau câte o cafea sau să stau la taclale cu prietenele/prietenii sau să vorbesc cu familionul la telefon (toate astea oarecum îndesate – asta poate fi o dată/de două ori pe săptămână. Nu am timp: să mă plimb, să fac curat, să gătesc, să meditez, să fac sport, să stau, să citesc, să fug din oraș, nu am timp nici de cai, nici de vacanță (încă). În fine, nu despre asta vroiam să scriu. Asta ține de trecut. Să revenim la facerea supei și la Abba. Sunt sigură că și muzica este un ingredient important.