Oare am căzut și eu în păcatul nostalgiei după anii de aur ai presei în România, când era o mândrie să fii ziarist? În zorii acestui nou an, am avut parte de o mare surpriză plăcută: i-am revăzut pe o parte din foștii colegi de la Adevărul lui CTP și al lui Tinu! Foarte puțini au rămas în presă, mulți sunt freelancer-i și le merge bine! Bravo lor! Mi-a luat ceva timp să mă găsesc în această fotografie, undeva pe rândul doi sau trei. Am ajuns la Adevărul în 2001, printr-un interviu cu Tinu și CTP, la care au participat vreo 20 de candidați. Aveam 21 de ani și am insistat să mă accepte la interviu, cu toate că vârsta minimă era de vreo 26 de ani (dacă-mi aduc bine aminte). Le-am spus, cu îndrăzneala de la 20 de ani, că am experiența necesară – veneam după școala foarte bună de la Mediafax, doi ani petrecuți acolo – o altă perioadă foarte frumoasă. Apoi, am lucrat la secția economică a ziarului Adevărul, cu mare pasiune și plăcere vreo cinci ani, până când mi-am dat seama că aș vrea ca viața mea să fie ceva mai mult decât a fi ziarist! Sunt norocoasă că am prins acea perioadă, că am învățat de la profesioniști. Mă bucur pentru asta, dar este o bucurie amară! Am pus foarte mult suflet și mi-aș dori să insuflu acea stare de exuberanță în presa de astăzi. Recunosc că nu văd și nu știu cum! Dar poate că nici nu trebuie să știu acum! Cine știe?

Echipa de la Ziarul Adevărul