Jocul prinde viață
Am întâlnit astăzi un brad frumos, stingher, aproape în buricul târgului, care încă nu a fost măturat de clădiri de birouri gri, revărsate. Să-mi amintească cineva de ce trăiesc în București? Ce știu este că mă îndrept spre statutul de vizitator, nu de locuitor permanent.
De ce unora le e așa de greu să-i aprecieze pe ceilalți și să spună mulțumesc? Voi când ați făcut-o ultima oară? Acum un minut, o oră, o zi, o săptămână? Cred că ar fi un sondaj bun și relevant – apropo de ce creăm și multiplicăm în viețile noastre!
A friend of mine asked me for how long I have been running from myself. I thought for a moment, and then I answered: “Well, for the first 33 years!”. I used to judge myself that 33 years was too long, but recently I gave up punishing myself for waking up (so) late. It was […]
‘Nu spuneți nimănui nimic, niciodată. Dacă o faceți, o să înceapă să vă fie dor de toți.’ Și totuși, ce bine că nu este o dramă! (J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară)