n-am ce face si tot la iubire ajung, de data asta intr-o nota mai light, asa de duminica dupa-amiaza… de dimineata ma gandeam – uite, eu il iubesc pe tornado, calutul asta care ma poarta pe spinare si ii sunt tare recunoscatoare ca ma suporta si ma poarta prin locuri minunate, dar oare el chiar simte chestia asta? probabil ca simte, dar mie imi vine sa fac ceva ca sa-i arat asta, da’ nu prea am ce (trec peste eventuale remarci mai putin decente din culise…).  e ingriit, hranit de altcineva, eu pot doar sa am grija de el pe drum, sa-l impulsionez din cand in cand, sa-l mangai si sa-i vorbesc cu blandete… si de la un lucru asa de simplu am ramas cu intrebarea asta: desi pare o pornire fireasca, oare chiar e cazul/e necesar sa facem ceva ca sa ne dovedim/aratam iubirea?

vorbesc despre iubire in general sau, cum s-ar zice, despre amorul sacru (agape), nu neaparat despre amorul profan (eros), care a facut sa curga cerneala in nestire si degeaba, ca tot nu avem un raspuns… parafrazandu-l pe pascal, plesu spune ca, din cand in cand, e bine sa iei o pauza si sa uiti (temporar) ca iubesti, ca sa-ti reincarci bateriile. in cele din urma, revenim la ecleziast: “vreme este sa imbratisezi si vreme este sa fugi de imbratisare”. iar daca “totul este desertaciune”, nimic nu este mai de pret decat sa te bucuri de ceea ce ai in prezent… ceea ce am eu acum este o siesta dupa un pranz foarte gustos, o musca in cafea (pfui) si, in curand, o noua tura cu tornado… asa ca, de ce n-as face si eu ce face plesu, care in final revine la mistici. asa ca, ma intorc si eu la amorul sacru, unde, daca e sa luam aminte la intelepciunea indiana, lucrurile par a fi ceva mai simple:

“Love is not a thing to understand.
Love is not a thing to feel.
Love is not a thing to give and receive.
Love is a thing only to become
And eternally be.”