Nu mă pot abține să nu-l admir din tot sufletul pe Mircea Dinescu – un poet spumos și un om pe care-l simți cum savurează bucuriile vieții, într-un fel atât de reprezentativ pentru esența noastră balcanică. Și românescul din el care ține de râsu-plânsu’ care încă ne curge prin vene, atunci când, într-o tresărire, ne-aducem aminte cine suntem. M-am delectat astăzi, la ciorba de fasole cu afumătură (nu era chiar așa de bună) consumată la cină, cu editorialul lui din Cațavencii – Scrisoare către Havel, aruncată la coș. La un moment dat, zice “la inflaţia asta de îngeri, / ce mai contează un şobolan cu aripi/sau un cîine în zbor?”. Versurile lui m-au făcut să remarc, la plecare, îngerii și piramidele violet care decorează Piața Charles de Gaulle de Crăciun.

Ingeraș pe imaș