În perioada 10-13 iulie 2014, am avut prilejul de a mă întâlni cu mulți oameni interesanți la Connection 2014. O parte a evenimentului a fost dedicată creionării poveștii personale, după modelul călătoriei eroului lui Joseph Campbell, despre care puteți citi câte ceva aici. Mi-a prins bine să-mi făc tema, răspunzând la întrebările de mai jos înainte de workshop. A fost și mai bine că am revăzut răspunsurile după. Mi-am acordat câteva momente de reflecție binevenite acum, la jumătatea anului, în vacanța de vară. Este un exercițiu util, pentru că te ajută să clarifici ce te mână și spre ce te îndrepți. Bineînțeles, este de dorit ca, atunci când îl faci, să cobori în subteran și să vezi ce anume se ascunde sub cuvintele frumoase care ne seduc adeseori. Așa că, ce-ar fi să-ți imaginezi că ești în fața unui microfon, să răspunzi și să vezi ce iese? Ideal ar fi să și împărtășești povestea ta cu cei din jur și să observi ce efect are asupra lor, dar și asupra ta. Iată aici o bucățică din povestea mea:

Impreuna cu echipa de la Liceul "Mecanica Fina" Bucuresti

Impreuna cu echipa de la Liceul “Mecanica Fina” Bucuresti

Cum am ajuns aici?

Odată, când eram un copil prea cuminte, am trecut printr-un ținut arid, unde domnea nedreptatea și competiția fără limite. În acest ținut neprietenos, numit școală, iar, mai târziu, liceu, acestui copil i s-au tăiat aripile, iar sensibilității lui i s-a dat “shut down”. Sistemul nu a fost blând nici cu mama acestei fetițe, care făcea parte dintre acei profesori dăruiți, altfel. M-am trezit din această amorțeală târziu de tot, după 30 de ani, când am realizat că sensibilitatea este o parte importantă din viața mea și că e bine să-i dau voie copilului din interior să se exprime și să se bucure, astfel încât să pot fi o femeie împlinită. Apoi, am descoperit că-mi doresc foarte tare ca școala să nu-i oblige pe alți copii și adolescenți să treacă prin experiențe similare. Oare cum ar fi lumea dacă i-am încuraja pe copii și tineri să se exprime, să viseze și să-și urmeze visurile? Cred că de aceea am ales educația sau educația m-a ales pe mine.

Cine sunt și care este călătoria mea în prezent?

Sunt alchimistă la Asociația ROI și trăiesc un un vis pe care l-am urmat cu încăpățânare. Din fericire, sunt mulți cei care împărtășesc același vis și am o echipă faină alături de mine. Ce înseamnă să fii alchimist? E simplu: îmi place să văd oamenii însuflețiți, iar pe cei mai curajoși să-i încurajez/sprijin să-și împlinească visurile. Sunt preocupată, în special, de educație. Am multe de povestit și am început să o fac cu filmul documentar Ba se poate! despre Zburd-Educație prin coaching. Vreau să scriu o carte despre acest proiect neobișnuit, care aduce împreună profesorii, elevii și părinții. Călătoria mea este acum despre a ține pasul cu ce-mi oferă viața și a mă obișnui cu schimbarea.

Care au fost cele mai mari provocări și cum le-am depășit? Ce m-a ajutat să fac asta?

Din exterior: negativismul, plângerile fără de sfârșit, dezarmarea, dezamăgirea, descurajarea, resursele limitate. Din interior: lipsa de încredere, tensiunea, perfecționismul. Cum am trecut peste? Cu încredere, încăpățânare, o doză de nebunie și sprijin din partea prietenilor, a familiei și a echipei. A contat abordarea organică a ROIului. Bineînțeles, când au început să apară rezultatele, totul a devenit mai simplu.

Care este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat și cum mi-a schimbat perspectiva?

Întâlnirea cu coachingul prin 2006 (pe vremea când lucram în corporații) și practicarea lui. Coachingul mi-a arătat că poți atinge rezultate nebănuite lucrând cu tine însuți și cu alții. De atunci, sunt într-o continuă evoluție la nivel personal și profesional. Înființarea Asociației ROI în 2011, împreună cu câțiva prieteni inspirați de dezvoltarea de comunități a fost un alt moment important, care a marcat și opțiunea mea de a mă dedica profesional sectorului non-guvernamental.

Unde mi-aș dori să fiu peste un an și ce mă poate duce acolo?

Dorințele care țin de familie sunt pe primul plan. Pe plan profesional, în 2014 mă voi concentra pe scrierea și lansarea cărții despre Zburd-Educație prin coaching. De asemenea, voi urmări și dezvoltarea proiectelor în care este implicată Asociația ROI la nivel internațional. Putem obține recunoaștere la nivel internațional pentru eforturile/rezultatele noastre? Pentru asta, am nevoie de focus și conexiuni. Nu în ultimul rând, mi-ar plăcea foarte tare să reușim să-i dăm o formă Coaliției pentru educație, ceea ce chiar depinde de comunitate.

În final, dacă încă nu ați aflat despre proiectul nostru Zburd-Educație prin coaching, vă invit să urmăriți o bucățică din filmul documentar Ba se poate!, care prezintă povestea proiectului:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>